Rigatoni all’amatriciana


După o lungă pauză cauzată de diete, mici schimbări şi o vară destul de aglomerată, iată că am revenit! Credeaţi că scăpaţi de mine? Nici vorbă! 

Reţeta de astăzi este foarte specială pentru mine. La sfârşitul lunii septembrie, am tras o fugă până la Roma, oraş de care m-am îndrăgostit definitiiiiiv şi iremediabil!!! Şi cum nu se putea altfel, m-am îndrăgostit şi de pastele lor delicioase, în special de cele preparate după reţetele romane (carbonara, all’amatriciana, gricia etc).

Aşadar, am ales să vă prezint şi vouă astăzi o reţetă de Rigatoni all’amatriciana aşa cum le-am mâncat noi la Roma. Deliciooooase!

Ingrediente:

– o cutie de paste rigatoni

– o conservă de roşii cuburi (sau, dacă aveţi la îndemână, roşii proaspete şi puţin bulion)

– vin alb

-ulei de măsline

– şuncă afumată de ţară (dacă nu aveţi de unde să cumpăraţi, folosiţi bacon sau kaizer)

– pecorino sau parmezan

– ardei iute

– sare

– piper

Cum se prepară:

Reţeta e suuuper simplă.

Puneţi o oală cu apă la fiert. Aşteptaţi să dea în clocot. Ađăugaţi sarea şi pastele şi lăsaţi-le să fiarbă atât timp cât vă este sugerat pe ambalaj, la foc mediu.

Continue reading

Advertisements

Spaghetti Bolognese


La cererea voastră (vă mulţumesc pentru feedback!), am decis sa postez astăzi pastele bolognese pe care le-am gătit sâmbătă seară. Am prins o ofertă foarte simpatică în hypermarketul Real, o cutie de spaghetti no. 5 de la Barilla, un borcan cu sos Basilico şi un cronometru de bucătărie cadou, toate la 15 lei. Şi pentru că atunci când a văzut pachetul, iubitul meu era cât pe ce să strige “bologneseee!!! :D” în mijlocul magazinului, am decis să-i fac pofta.  Astăzi  împărtăşesc reţeta şi cu voi.

Reţeta nu este întocmai cea originală pentru că m-am inspirat din mai multe variante ale ei şi le-am combinat în aşa fel încât să-mi placă mie (ca întotdeauna, nu? :D). Aşadar, fierbeţi 300 g de spaghetti în apă cu sare, conform instrucţiunilor de pe ambalaj. Într-o tigaie încinsă bine cu ulei de măsline, căliţi un morcov ras, trei căţei de usturoi şi o ceapă tocată mărunt cam 30-40 de secunde. Adăugaţi 300 g de carne tocată de vită exact pe centrul tigăii la foc mediu, amestecaţi continuu şi mărunţiţi-o cu o spatulă până când carnea prinde o culoare uniformă.  Tot în mijloc, puneţi acum oregano uscat, busuioc (eu am pus proaspăt), puţin sos de ardei iute şi 5 linguri de pastă de tomate (am folosit sosul Basilico pentru că asta aveam la îndemână). Apoi, turnaţi un pahar de vin roşu peste compoziţie. După ce vinul s-a evaporat, adăugaţi 2 roşii proaspete decojite şi tăiate cubuleţe. Odată ce acestea au fost încorporate, puneţi un pahar de lapte peste amestec şi aşteptaţi până ce acesta e absorbit complet.

etapele pregătirii – click pe poză pentru mărire

Continue reading

Tortellini cu sos pesto


Am părăsit pentru moment (veţi afla în curând de ce “pentru moment”) reţetele legate de sărbătoarea Paştelui şi ne-am întors la una dintre mâncărurile mele preferate: pastele. Îmi place să le gătesc, să le privesc, să le mănânc. Dacă ar fi după mine, aş mânca paste de cel puţin două ori pe zi. Totuşi, mă reţine de cele mai multe ori grija pentru siluetă.

Am folosit  tortellini cu umplutură de ciuperci porcini pe care le-am fiert în apă cu sare cam 10-12 minute. După ce s-au fiert, le-am scurs şi le-am “învârtit” puţin într-o tigaie cu unt, sare, piper şi un strop de oregano ca să fie pe placul nostru. Sosul pesto are de fapt un mic twist. Am dat prin blender câteva frunze de busuioc, câteva frunze de pătrunjel!, sare, piper, migdale tocate!, două linguri de ulei de măsline, parmezan şi 3 căţei de usturoi. Rezultatul a fost un deliciu.

Continue reading