
Vineri, pe 4 decembrie, a fost din nou ziua aia misto din an. Ma rog, de data asta a doua zi foarte misto din an, adica Food Bloggers Conference, editia de iarna a anului 2015.
A inceput tare dragut, cu mine alergand prin Radisson pe la 8:50 pentru ca de data asta am luat punctualitatea cam prea in serios (sa ma revansez pentru alte ocazii cand nu-s deloc punctuala, nu de alta). Dar ce noroc pe mine! Cristi era deja acolo (evident). La fel si Marius (care ajunge intotdeauna primul!). Asa ca am fost intampinata de doua fete zambitoare si o vorba buna. Sa tot incepi ziua asa.
Pana la inceperea conferintei, m-am regasit cu multi bloggeri culinari foarte dragi mie si, desi am avertizat ca-s virusata grav (aka racita), am primit o muuuultime de imbratisari (printre care si una de 20 de secunde, de la Catalina, ca sa mi se elibereze oxitocina sigur – thank you, dear!, a functionat) si de pupici. Ca la Food Bloggers, na.
Dupa portia de afectiune, a sosit rapid si portia de seminar. Seminarul despre Food Trends care a inceput tare fain, cu o Ana Naie vesela si energica, de la care am invatat a lot (and I really mean a lot avand in vedere ca n-a vorbit decat vreo 15-20 de minute or so) despre food coaching si despre cum schimbarile in alimentatie ar trebui sa fie despre placere, nu despre chin. I loved it. Am bagat totul la cap. Seminarul a continuat cu discursul Irinei Smeu si al lui Bogdan Alexandrescu si s-a incheiat cu spumosul speech al lui Bernd Kirsch, Area Executive Chef Central Europe la Radisson Blu Hotel, care ne-a vorbit despre Food Trends, ne-a facut sa radem si a laudat rosiile romanesti din toata inima (ca putin mai tarziu, in pauza de masa, sa ne rasfete cu salata thai de vita, cel mai bun curry ever!, burgeri si deserturi care mai de care – adica va enumar ce-am mancat eu).
In cadrul celui de-al doilea panel, s-a lasat cu discutii interesante despre sursele de inspiratie. De unde ne luam inspiratia atunci cand gatim si mai ales atunci cand gatim exact pentru blog. Mi-a facut mare placere sa ascult dezbaterea, dar cred ca pentru data viitoare, strict legat de temele abordate, e loc de imbunatatiri pe zona asta. 🙂
Ultimul panel a fost probabil (sigur!) cel mai spumos. Discutiile au roit in jurul subiectului “bucataria romaneasca” ceea ce a dus la rostirea multor pareri in contradictoriu. In final, nu a fost deloc rau. Ne-am hlizit mult (pe seama lui Marius – care desi nu era speaker, era cel mai agitat si mai vorbaret din sala), dar am ramas si cu niste concluzii foarte faine: ar trebui sa gatim mai mult romaneste, dar mai ales corect, sa ii incurajam si pe altii sa o faca, sa luptam mai mult pentru ce e traditional, sa nu ne lasam batuti de piedicile pe care le poate pune statul daca vrem sa ne deschidem un loc unde sa vindem mancare buna, gatita din suflet.

FOTO: KissTheCook
Puteti asculta inregistrarea conferintei aici:
//www.privesc.eu/widget/live/64538
Iar la anul, sa veniti si voi! 😀
Love,
S.
Like this:
Like Loading...