Linguine cu fructe de mare


Astăzi scumpa şi amuzanta mea colegă, Roxana, mi-a salvat sufletul adânc îngropat în muncă, campanii şi proiecte pentru facultate şi a gătit pentru voi ceva bun, bun de tot. Aşa că, încă o dată, mulţumesc, Roxana! Vă las în compania ei.

Guestpost

“De ceva timp domnișoara Alexandra Sîrbu mă invita să gătesc ceva, dar până astăzi nu m-am simțit vrednică de măestria sa. Adică, e ca și cum ai compara un catâr cu un cal frumos ( eu fiind în această ipostază, catârul). Dar, în sfârșit, am gătit și eu ceva mai “fancy”: linguine cu fructe de mare. Nu sunt greu de făcut, dar ce pot să spun e că ai nevoie de atenție distributivă la această rețetă, dar și în general ca bucătar. Să începem , deci, călătoria în adâncurile mării.

Ingrediente

  •  500gr paste linguine 
  •  500gr fructe de mare congelate ( creveți, caracatiță baby, inele de calamar și scoici )
  •  3 căței de usturoi 
  •  400gr de rosii cubulețe (conservă) sau un sos cumpărat direct de la magazin 
  •  100ml ulei extra virgin de măsline ( și virgin e bun, nu trebuie să fie extra, if you know what I mean) 
  •  200ml vin alb sec sau demi-sec
  •  piper după gust 
  •  oregano după gust 
  •  sare după gust și parmezan ras tot după gust
etape linguine cu fructe de mare

click pe imagine pentru mărire

  • Prima chestie pe care trebuie să o faci este să decongelezi lighioanele, după care să le pui într-un prosop pentru a elimina orice urmă de apă. Între timp, tai cățeii de usturoi, îi bagi în tigaia cu uleiul de măsline și îi lași să se rumenească, adaugi vinul, după care adaugi  condimentele.
  • E timpul să pui apa la fiert. Când apa dă în clocot, arunci și tu două degete de sare și puțin ulei, după care pui linguinele și aștepți cam 15 minute să se fiarbă.
  • După ce s-au uscat creaturile, am tăiat inelele de calamar în două, caracatițele la fel și le-am pus pe toate în tigaia cu ulei, vin și usturoiul rumenit. Le-am lăsat să se prăjească și să devină puțin crocante, iar apoi am adăugat sosul roșu și le-am mai lăsat puțin să mustească în el, acolo șa până se fierb pastele.
  • Când pastele s-au fiert, le scurgi și le arunci peste maglavaisul ăla din tigaie și amesteci ingredientele. La final, pui parmezan cât îți place și gata-i rețeta. Poftă bună!”

linguine cu fructe de mare

Pe Roxana o puteţi citi pe blogul medirox.wordpress.com unde împărtăşeşte tuturor sfaturi utile legate de sănătate (şi nu numai), dar şi poveşti interesante din experienţele ei de zi cu zi.  Postările sunt condimentate din plin cu umor şi informaţii interesante, ceea ce mă face să revin mereu cu drag pe blogul ei. Ce să vă mai spun? Spor la savurat şi ne vedem mâine! Să aveti o seară frumoasă!

Sasha

Advertisements

10 thoughts on “Linguine cu fructe de mare

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s