Aripioare de pui crocante cu sos de iaurt şi usturoi


P1050081Asta-i tipul de reţetă la care pofteşti mai mereu, dar pe care n-ar trebui să o găteşti decât de cel mult două ori pe an. De ce? Pentru că e super gustoasă, dar şi plină de calorii. Şi nouă nu ne plac caloriile şi mâncărurile nesănătoase. Nu, nu. Nu. Deloc.

Acum că am terminat predica, să revenim la ce aveam de povestit. :)) Aseară se făcea că aveam în frigider o caserolă cu aripioare de pui şi un cuptor semi-stricat. Eliminând varianta unei reţete de aripi la cuptor, am ajuns la strălucita idee de a-mi face pofta de aripioare crocante, adică făcute în stilul ăla care ne place tuturor, dar nu vrem să recunoaştem. Şi cu sos de usturoi pe deasupra. Aşa că m-am pus pe treabă. Le-am făcut, le-am păpat, ne-am lins pe degete. Gata pofta! Şi pentru că au fost mega-delicioase, am zis că ar trebui să vă spun şi vouă cum să le preparaţi.

Aveţi nevoie de:

  • Pentru aripi:

– aripioare de pui (eu am avut o caserolă cu 10 aripi)

– făină

– 2 ouă

– lapte

– fulgi de porumb

– sare

– piper

– boia de ardei iute

– verdeţuri uscate (opţional)

– ulei de floarea soarelui

  • Pentru sos:

– 2 căţei de usturoi

– un iaurt mic

– ulei de măsline

– sare

etape aripioare

Cum se prepară:

Aripioarele crocante:

  • Mai întâi de toate, curăţăm şi spălăm bine aripile, apoi le tăiem în două. Vom folosi doar cele două bucăţi mari, lăsând deoparte partea cea mai mică a aripii.
  • Pe o farfurie plată, amestecăm făină cu sare, piper, boia de ardei iute şi verdeţuri uscate (e opţional, eu am folosit Verdeţuri de Provance pentru că-mi sunt pe plac).
  • Într-un bol batem două ouă, adăugăm o lingură de lapte, sare şi puţină boia de ardei iute. Amestecăm totul cu o furculiţă sau un tel.
  • Întindem o folie de plastic şi aşezăm fulgii de porumb pe jumătate din suprafaţa ei. Cu cealaltă jumătate de folie acoperim fulgii, iar apoi îi fărâmiţăm pe deasupra foliei cu ajutorul unui făcăleţ.
  • După ce am terminat de pregătit tot ce ne trebuie, ne apucăm să ungem aripioarele. Le trecem mai întâi prin făina combinată cu condimente, apoi prin ou şi apoi prin fulgii de porumb.
  • Acum că am terminat de învelit toate aripioarele în fulgii de porumb le putem prăji.
  • Într-o tigaie punem cam jumătate dintr-o sticlă de floarea soarelui pentru ca aripile să se prăjească uniform. Aşteptăm până uleiul s-a încins pentru a pune aripile în tigaie. Le lăsăm acolo cam 9-10 minute la foc mediu, întorcându-le o dată sau de două ori pentru a fi siguri că s-au rumenit pe ambele părţi.
  • După ce s-au prăjit, le punem pe o farfurie pe care am aşezat în prealabil un strat dublu de prosoape de bucătărie din hârtie. Stratul de prosoape va absorbi tot uleiul în exces.

etape sos iaurt cu usturoi

Sosul de iaurt şi usturoi:

  • Simplu ca “Bună ziua!”. Curăţăm doi căţei de usturoi şi îi pisăm într-un bol.
  • Adăugăm o lingură de ulei de măsline şi puţină sare. Amestecăm bine cu un tel.
  • Turnăm un iaurt mic şi amestecăm din nou. Gata sosul!

Noi am păpat aripioarele cu sosul de iaurt şi cu puţin piure de cartofi dulci alături. O minunăţie! Vă doresc spor la savurat! Pupici!

Sasha

Advertisements

15 thoughts on “Aripioare de pui crocante cu sos de iaurt şi usturoi

  1. Radu Ştefan RS says:

    Îmi lasă gura apă! Am mai mâncat snitzel crocant, dar în mod sigur nu era cu usturoi sau cu sos de iaurt… Aceste două ingrediente ar trebui să dea savoare din plin. Mulţumesc pentru reţetă! Cu siguranţă o să încerc cât mai curând!

  2. nroxana says:

    ce crezi? ieri prietenul meu face,,,”hm..am vazut si eu reteta aia se aripioare crocante pe saltnsasha, vreau sa facem si noi zilele astea, aata bne rau!” ;;)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s