Rigatoni all’amatriciana


După o lungă pauză cauzată de diete, mici schimbări şi o vară destul de aglomerată, iată că am revenit! Credeaţi că scăpaţi de mine? Nici vorbă! 

Reţeta de astăzi este foarte specială pentru mine. La sfârşitul lunii septembrie, am tras o fugă până la Roma, oraş de care m-am îndrăgostit definitiiiiiv şi iremediabil!!! Şi cum nu se putea altfel, m-am îndrăgostit şi de pastele lor delicioase, în special de cele preparate după reţetele romane (carbonara, all’amatriciana, gricia etc).

Aşadar, am ales să vă prezint şi vouă astăzi o reţetă de Rigatoni all’amatriciana aşa cum le-am mâncat noi la Roma. Deliciooooase!

Ingrediente:

– o cutie de paste rigatoni

– o conservă de roşii cuburi (sau, dacă aveţi la îndemână, roşii proaspete şi puţin bulion)

– vin alb

-ulei de măsline

– şuncă afumată de ţară (dacă nu aveţi de unde să cumpăraţi, folosiţi bacon sau kaizer)

– pecorino sau parmezan

– ardei iute

– sare

– piper

Cum se prepară:

Reţeta e suuuper simplă.

Puneţi o oală cu apă la fiert. Aşteptaţi să dea în clocot. Ađăugaţi sarea şi pastele şi lăsaţi-le să fiarbă atât timp cât vă este sugerat pe ambalaj, la foc mediu.

Tocaţi şunca afumată în cubuleţe şi puneţi-o la perpelit într-o tigaie cu puţin ulei de măsline. Adăugaţi un ardei mic iute tocat sau câţiva fulgi de chilli.

După ce şunca s-a rumenit, adăugaţi vinul alb şi aşteptaţi până acesta se evaporă complet. Apoi, aruncaţi peste şuncă şi roşiile-cuburi şi daţi focul mai mare. Asezonaţi sosul cu sare şi piper.

După ce pastele s-au fiert, puneţi-le direct în sos şi amestecaţi bine. Adăugaţi parmezanul deasupra împreună cu o jumătate de polonic din apa în care au fiert pastele. Amestecaţi totul şi mai lăsaţi pe foc încă 2 minute.

Masa e gata!

Noi servim pastele all’amatriciana cu parmezan. Şi dedesubt. Şi deasupra. Spor la savurat!

Aştept părerile şi sugestiile voastre pe saltnsasha@gmail.com!

                                                                                 Sasha 

Advertisements

2 thoughts on “Rigatoni all’amatriciana

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s