Mini tarte cu brânză, parmezan şi ou


N-am mai postat de ceva vreme şi îmi pare rău, dar am o scuză foarte bună. Sesiunea. Mă întelegeţi, nu-i aşa? Acum că aproape am scăpat de acest mic obstacol, promit că voi posta mai des. Reţeta de astăzi este preluată de pe blogul culinar Edith’s Kitchen (pe care vi-l super recomand, btw). Într-una din dimineţi mi-era poftă de ceva nou, bun şi rapid. Am găsit acest mic dejun delicios. Sper să vă placă şi vouă.

Am luat un aluat de foietaj şi l-am tăiat în nouă. Cu un tăietor de pizza, am crestat superficial  (nu până jos) pe fiecare bucăţică un pătrat mai mic şi le-am înţepat uşor cu furculiţa în mai multe locuri. Apoi, am amestecat într-un bol 3 linguri de smântână, 3 linguri cu vârf de brânză, puţin parmezan ras (puteţi folosi şi caşcaval, ca în reţeta originală, din păcate eu n-am avut) şi piper.

etapele pregătirii - click pe poză pentru mărire

etapele pregătirii – click pe poză pentru mărire

În orice caz, puteţi regla cantităţile după bunul plac şi gust. Cu ajutorul unei linguriţe, am aşezat compoziţia pe pătrăţelele de foietaj, apoi am presărat deasupra cozi de ceapă verde tocate.  Am lăsat micile minunăţii în cuptorul preîncălzit timp de 15 minute la 180 de grade.

Separat, am preparat câteva ouă ochiuri pe care le-am aşezat deasupra mini tartelor după ce acestea au fost gata. Sunt perfecte pentru micul dejun, dar şi pentru o petrecere sau pentru un aperitiv dacă le tăiaţi puţin mai mici şi le serviţi simple (fără ou deasupra).  Spor la savurat! 

Aştept părerile şi sugestiile voastre pe saltnsasha@gmail.com! 😀

Sasha

Advertisements

2 thoughts on “Mini tarte cu brânză, parmezan şi ou

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s